Balta Milotina

Râul Mostiștea dezvoltă un bazin hidrografic important pe tot parcursul său. Princpalii săi afluenți, reprezentativi din punct de vedere teritorial și economic sunt: Vânăta și Corata.

Aceștia la rândul lor, sunt alimentați cu apă provenind din numeroase pâraie. În apropiere de zona unde afluentul Vânăta se varsă  în râul Mostiștea, pe teritoriul comunei Valea Argovei, în proximitatea satului Siliștea regăsim un important punct de atracție turistică, reprezentativ pentru teritoriul pescăresc Valea Mostiștei.

Este vorba de balta Milotina, fostă amenajare piscicolă, care acum a intrat în circuitul privat al oportunităților de pescuit sportiv și de agrement.

Cu un luciu de apă de peste 14 ha, balta Milotina atrage numeroși pescari prin varietatea de pești pe care o deține, prin capturile importante existente aici, dar in mod special, atractivitatea este reprezentată de o infrastructura bine dezvoltată pusă la dispoziția pescarilor și a familiilor lor.

Pe malul apei, printre vegetația bogată și standurile amenajate pentru pescuit, s-au construit imobile tip cabană, cu două sau mai multe paturi, fiind dotate cu toate utilitățile care să asigure servicii decente de cazare.

Acestea cuprind un număr total de 18 locuri de cazare. Pentru membrii familiilor pescarilor care se cazează aici, dar care nu pescuiesc, există o ofertă generoasă de petrecere a timpului liber. 

Excursiile cu bicicleta pe cărările care însotesc  meandrele malurilor, pot fi întâlnite peisaje de nedescris, o faună și o floră diversificată și bogată, atractive pentru cei care vor să observe și să fotografieze păsările.

VIDEO

GALERIE FOTO

Panoramic 360

Info suplimentare